18 February 2011 § 2 Comments
De ce-i viaţa peştilor în locul bucuriilor mele- primăvara-i de câmp, Gandhi-i de jeleu, păpădia, de jale, se rupe din tuplină-n grăunte- şi câtă viaţă nu-i în locul bucuriilor mele sau mare în solzii peştelui de-atâta melancolie fără
anotimp îşi soarbe printre dinţi şerbetul vechi de floare?
[…]
Pe urmă a-nceput cu garoafe să sufle adieri, ca ieri, din timpul lunilor cu fructe coapte, ca-n urmă, anotimptice descheieri în haine, să nu sufle-n jar cu robie sau rămas-bun. Astăzi în cer număr pietrele călcate şi gâze
prinse-n geam, de ducă crestelor de cocoş ce stau cu bucuria-n ghemul colorat de pene; mai visează un singur nume ce nu-i de înţeles, schimbat ori pus în aşteptare. Şi de nu-i sânge să topească umbrele în pete de căldură, râzi! dezbrăcată-n geam, privind în drum la forfota de cină. De ce din viaţa peştilor s-alegi o lacrimă si să uiţi ce-aşteaptă fiecare în final, prea frumoasele cupe ciocnite cu acest praf.
(Melancolie)
UnVers 
Eu din ce citesc văd doar că ai crescut. Și nădăjduiesc că nu îți va fi greu să scrii niciodată.
parte din ce astern pe site sunt texte vechi nepublicate, ciorne, sau poezii publicate prin alte locuri, incetisor vreau sa le aduc aici. jurnalul in versuri il fac din ce scriu acum, in rest salvez ce se poate-ce inca simt ca sta in picioare in raport cu sentimentele si gandurile mele. pe de alta parte, e adevarat ce i-am spus lui Carmen, am fost si voi incerca sa fiu in continuare cat pot de sincera cu mine insami ca nu am alta dorinta in ce priveste scrisul decat pe aceasta. daca legam un dialog pornind de la un text, o idee sau doar o impresie cat de sumara si dialogu asta-i natural si inerent sunt cu un pas mai aproape de fericire si integrare- mai ca-mi pot justifica existenta dincolo de tarele ei biologice.