Nu-i să-mi vezi cuvintele că se rup unele-n altele- printre piese de şah- trecerea de soare pe geam şi tipsiile cu aburi contagioşi râd lângă priză. Râzi lângă priză cu degetele subţiate- plăcinta cu varză nu-i de dulce, focul din iarnă să ţi-l aşeze pe genunchi. De-i să râzi, râzi! seara-i pe ducă. Face cu mâna veselor punţi pe stele. Râzi că ne-am pus albaştri la suspinul puiului de liliac, să ne stoarcem cuvintele-n rewindul găurilor săpate în stâncă. Se-ascultă mirarea şi turnul: nu-s cuvintele să îţi spună pe cine înţeleg mai bine dintre un pion şi un rege.

(Remiză)