E o pară din care culoarea muşcă : constanţă a pistruilor din coajă , albe striaţii aprope de codiţă şi puful de floare abia uscat. E o pară aproape coaptă, cum toamna se uită între noi şi cine-i mai cald se duce primul, şi cine-i mai cald e mai rece. Ai fi ştiut că-n loc de asta, gustul acru e dulce
şi cel dulce-i din pulpa verde. Razele nu vor mai sta să le pipăi, mi-ai spus.. cât mă doare ca astea-s aşa, cât lasă din trecut, cât din prezent şi din cele ce vin, câte se strică: aproape coaptă, culoarea asta-i de pumn înfiptă-n piept, de nară-i topită să-ncerce regăsirea cu mirosul, de ochi, vrăjită să
se stingă.