Îmi mângâie timpul! pe lume o cheamă Mel
sau n-o cheamă nicicum-  o strângere o mână
zdrobită, sunt un chip încercat de fericire.
I-a lăsat pe amândoi o vreme bună; şirul de
tălpi care le-a fost dat, o viaţă prinsă în ace.
Pătrează începutul! nu pune detaşarea cu venele
zăcute de tăcere, miezul dulce al pielii cu sarea
apelor ei altfel îngheţate. Iarna îmi mângăie părul,
obrazul înţărcat de sobă, buzele aspre gata să urle.
Vin înapoi la primul colţ fără lumină, n-o să mă
adun în mine de bezna care ascute tăişul îngerilor
pe demoni.
Tu îmi mângăie timpul, drăgălaşa privire suită în
cer pe lună! praful micuţelor mori care toacă acolo
grâu şi scuipă aici pâmântul, maţele stricate ale
maşinii.
Pe lume o cheamă Mel sau n-o cheamă nicium
- lazărul foiţelor ei e mişcarea braţelor mele,
deschiderea lor e ca cea a numerelor:
avionul plat şi negru, podul buzelor ei, spart.

(insectar..)

pentru cineva drag

Pretty far- Soul, come with your spheres for my dawn, i’m so dizzy-Ruben-girlish, master of the univers
- hurricane with no fear but breaking neck when breathing too fast!  Mercy- dining mercy, reliese your circle,
the bacon does not nourish my knees- pretty far have come these airs! Izuri păstrate în vafe pustii- schimb pas cu pas mâna cu care ţin borul strâmt al pălăriei; dintele lui Paul înnodat în codiţa-spic, cu şiretul ei de cenuşă albastră. It’s seems pretty far there! Soul! el rithmo, la salsa, Chile getts yellow and sick when mosquitos come
in my skin like ghost. And soon is late , Europe is America and Pluton faint as Neptune.  Snapping, Soul, brushing! Schimb pas cu pas pâlnia cu care îţi strig din urmă, soon is a bankrobber, trank trank, lose lose!

ilustraţii&versuri de Dafina David

10 lacăte ajung, că-s de sticlă pietrele-n treaptă şi de-a dreptul cărarea ce-o ia prin iarbă de 10 lacăte-i păzită- roşii de soare, roşii flori dese-n vaza cu picior lângă troiţă, 10 lacăte le-ajunge la toate pe rând să se-nchidă.

Dafi's

Am câştigat timpul- când îşi mătură blondele tălpi pe intrare de-n casă se beau pestriţate licori, la perete stau toate ceasurile întoarse. O bezea cât un pumn de copil de-i guşti din grăunţe; viaţa, cui de-i varsă cu încinse
tunele- priveşte rădăcinile de Gollum- între oase ce nu se potrivesc şi lungi depozite de cretă, palizi cocori de tablă cum stau de veghe pe morman. Strâng câtă iarnă-i către prima-vară, şarpe cu burta de pene- îi lipseşte bunul-gust aripii de a zburat singură în toate colţurile lumii. S-a făcut mic domnul cu azură-beretă şi geantă de nailon- ai câştigat, tu nu te-ai naşte întâiul meu copil, în geamuri tu n-ai pierde sărbătorile pocnind din degete cerul crăpat. Tu-nu-copilul meu, bruma se uscă-n prima-vară, ori ceasurile nu ştiu asta even if these all go through a gallop blind mithril.

ilustratie&versuri de Dafina David

Pune o mână, culcă piciorul unde-i neted c-atâţia bulgări copţi de mere, se înnoadă cu ei privirile noastre- şi buzele, fă din carnea lor un răntaş, mai spune-le să tacă de-i în vorbe să ne sature, cu ăşti copţi meri, că seară acuşi se face.

Pune paharul la loc, stele albe-i sclipesc din stâncă, o cometă scurtă, o privesc pân se stinge şi ceru-i poc întuncat- pune-l la loc că nu ţi-e sete, cuptorul l-am umplut cu crengi de măr,
de-i vorbă să ne facă cald, că-i alb şi creţ ca ştreangul din copac. O feţită, o privesc pân se stinge şi ceru-i galben şi lăsat pe gene- strivit sub crupa ei cu semne când gleznele-i plutesc de-un ram, pune o mână, culcă piciorul unde cu var, atâţia bulgări copţi de mere sclipesc din pielea lor de jar.

ilustratie&versuri de Dafina David

Îmi scriu numele-n palmă, de cineva s-o uita la bătăturile mele, de cineva s-o face încetişor culcuş de milă pentru mine- îmi scriu numele. O poveste ce-şi umflă paginile sub răsuflarea ploii: într-o mână de foi, zilele-s arse, literele
toate-s topite-ntr-o gură de foc- fericită că sunt atinsă de arma ta,numele meu se va şterge.

Tot ce a trecut dincolo, tu ai cunoscut, tot ce-am uitat s-a înnoit să-nvăţ din nou, că tu ai pus nume-n fiecare, cum ai trecut din carte în carte, le-ai spus fiecaruia: oxigen! Din apă nimeni nu mai înfruptă, Auriga pe fund doarme adânc- şi cine, de ea, de mai priveşte la cer şi cine mai priveşte la apă – totuna, că inima-mi saltă obosită de asemănare, că inima nu-mi ştie numele, dar asemeni a tot,sunt a tot şi nimic nu-mi lasă loc de-ndoială că altfel lumea s-ar roti, că orice loc la fel o potriveşte altfel.

As ‘they the others’ once said to me

Hey, Little, let them loose! be their falling web guarding the edges – the kite is cooling in the air and the dice is bold, splashed with fish. Let that mind loose, nobody’ll judge. So we are,
pinching our skin to see if the touch won’t bruise. Kill that muscle made of leaves, as kill the smile that says he got it all ’bout. Against it: a mouse, a Little and a cup, will save Dafi’s plot somehow.

My minds , here

Gives control to things, but too little, my heart is bursting with glow. Merciful Little, decide for me! who’ll inherit this poem? Would they tear it to nothing, if nothing will be the whole game to roll? Creepy as their names, a word will input! my Mind, here, is to escape the blowing dice, the Giants.