Nu-ţi ţine lacrimile, mersul lipit de zid, dulceaţa
cusăturilor largi- mă-ntreb câtă imitaţie intră
şi iasă cu fiecare, cât e sau nu joc secund călcat cu
fierul încins.
Cu asta, nu-ţi angaja lacrimile-n mersul tristeţii;
ceasurile împrietenite, deşertul întins între coaste
- vasele se îneacă în tine când e vorba să mesteci
cu gura deschisă stropii scurşi din tavan.

Cum priveşti la acele puse şi luate de pe ore, la
inima lor, la sângele bătut penelop sub piele şi
clipa înfăşurată strâns în metalul rece, ridică-te stins
din somn şi păşeşte că şi azi de-ar fi ţi-aş înnoda
coarda din care ţi-am cântat.

Fii duşmanul meu, deflagraţia unui cer de mercur,
fii curba timpului însuşi, plapuma îngustă şi aspră
pe care dorm cu faţa în mâini.

[întoarcerea orelor]

Eşti roşu-n obraji, stomacul ţi-e tare şi de-ai
prinvi-năuntru, zilele că ard ca focuri- lumina că merge
pe apă, ţevile de scurgere se unduiesc în forme de
otravă pentru toţi aceşti şoareci-n-ai mai ţine de
aceste lacrimi să crapi vrejul întins de ele, tibia  verde
de smarald, carapacea groasă în care te scalzi.

Trebuie să ştii că nu-ţi încape din numerele astea să scrii lista lungă către barometrul care afişează presiunea. Trebuie să ştii că zborul se striveşte lalalalalalalalala lalala o gâză spurcată în veceu. Se pun barii culoare cu culoare, pistonul tras în vidul care-o să-nfăşoare baia pătrăţică cu pătrăţică, marmura liliachie şi norii de vopsea care au umplut-o-n urma şantierului de toamnă. Trebuie să ştii lalalalalalalalala lalala vocea s-o ascuţi s-o crestezi s-o macini în sticla micuţă şi colorată ce dă-n bălăriile curţii. Că nu-ţi încape din atâtea semne să scrii  lista de dorinţe către barometrul care măsoară presiunea- barii scurşi din târnăcoape,  gâza mugind veche-n scurgere- nasul înfundat şi mic în vârful umerilor. Vin trepte care-or să treacă balustrada de ciocane şi rigle, cel mult o spumă dizolvată-n ligheanul de aluminiu- picuresc musculiţele şi ţânţarii cu aripile lor capacul acesta.

Schimbai bubele de soare cu bube albe de vânt- pentru a câta oară am privit înspre dragoste şi nu era nimeni
să întoarcă palele ei, doar un peşte portocaliu bătându-şi coada pe rampă.
Schimbai gustul de nisip cu pulberea crinilor, maţele de toamnă de leagă fedeleş în pomi- crengile cad pe rând, cu fire
subţiri si negre ca de păr, zborul unui fluture pe vârfuri. Ţi-ai schimbat surdina cu clopote de Notre Damme, pentru a 2 oară îmi luai din gene picături de sare, traiste ce-şi cară fermoarele deschise pe degetul tău (le-am numit).
Ai să laşi scena să se rupă, ciocanele de bat în cuie, poleirea cu igor de muşcate pe spaţiile dintre decoruri.
E aşa toamnă, aşa toamnă ca nu se mai vede nimic în cuiburi.

(Cuiburi)

Nu-i uşor de noi să nu ne fie frică. Pentru mine o îmbrăţişare costă cât plecăciunea da capo vaselor ce-n luptă se duc.
Nu mi-e frică să nu-ţi fiu în ceasuri minute de voce pentru a patra oară în lună-în a cincea, de s-ar uita in noi, la somnul adânc-că nu ştie să rupă goalele barci.
Frica nu-i de locul cu smirnă, slănina grătarelor că scrug în iarbă guri nevăzute. O îmbrăţişare n-o să lipsească- de uită, în jurul lumii, cum vasele de luptă se rod sub oameni – şi-n soiuri bune, tot nu-s pene, s-atingă fine-n tălpi.

(Legăturile atârnă greu)

Nu-i să-mi vezi cuvintele că se rup unele-n altele- printre piese de şah- trecerea de soare pe geam şi tipsiile cu aburi contagioşi râd lângă priză. Râzi lângă priză cu degetele subţiate- plăcinta cu varză nu-i de dulce, focul din iarnă să ţi-l aşeze pe genunchi. De-i să râzi, râzi! seara-i pe ducă. Face cu mâna veselor punţi pe stele. Râzi că ne-am pus albaştri la suspinul puiului de liliac, să ne stoarcem cuvintele-n rewindul găurilor săpate în stâncă. Se-ascultă mirarea şi turnul: nu-s cuvintele să îţi spună pe cine înţeleg mai bine dintre un pion şi un rege.

(Remiză)